Nu sunt perfecta

     

Nu sunt perfecta, dar in fond si la urma urmei, cine este?

Poti spune ca perfectiunea exista dar unde-i dovada? Poti sa vezi la un

peisaj ceva nemaivazut de frumos insa nu este perfect, poti trage cu ochiul la sufletul unui adolescent si nu o sa gasesti perfectiunea. Poti incerca sa iti convingi propriul suflet insa stii foarte bine ca perfectiunea nu exista, ci este doar o mica particica din imaginatia ta care doreste sa iasa la suprafata cu orice chip. Se spune ca odata am fost si noi perfecti, atunci cand ne-am nascut si sunt total de acord. Cand esti copil, inocenta ta ii intra-n venele celui de langa tine, zambetul tau devine medicamentul grijilor aprofundate ale parintilor, iar pe timp ce cresti in tine arde dorinta de a fi cineva, de a ajunge o persoana caruia cuvantul sa ii fie ascultat, iar a carei pareri sa ii fie luata in considerare. Iti ramane impregnat in minte acel cuvant caruia tu i-ai pus numele de „perfectiune” care iti da toate lucrurile peste cap. Dupa aceea, in timp, doar aducandu-ti aminte de acel cuvant te poate face sa produci lucruri de neimaginat doar pentru ca nimeni sa nu-ti strice imaginea perfecta. Poti sa distrugi prietenii, poti sfasia iubiri, poti rapi inocenta unul copil doar pentru a te bucura pe tine. Cateodata ma gandesc, oare acea persoana isi doreste tot la fel, un suflet perfect pe care sa-l transforme in animalul sau de casa sau o persoana de care sa aiba grija si cu care sa isi petreaca tot restul vietii in lacrimi de bucurie si nu de tristete? Probabil nu o sa stim niciodata. Putem doar spera ca orgoliul acela exagerat, intr-o zi va disparea.