Followers ♥

Wednesday, 28 March 2012

Time is our friend


What’s time? Is the time? Who knows, it might be. The truth is, nobody knows when the right time is. Sometimes, time is our only friend.  When your friends aren’t there, time is. When you have a breakdown, exists the possibility that no one’s there. So here it is. Time is not something everybody can have; it’s something that’s earned. It can’t judge you, it can’t approve or not to your choices, but it’s always there when nobody is. It gives you the chance to build a new future on your ‘old you’ and it gives you enough hope to live happily ever after. Time is not something that can be judged, it’s something that grows with your gifts and your mistakes, it grows with you.  There aren’t special places or special moments at a special time. It’s only time that’s watching over us and laughs every time we behave like children.  
There is nothing more special in this world than watching time passing by and wondering “What would've been if…?”. 
It’s something that it cannot be changed or replaced. It’s something that perceives no matter what. It’s something that keeps us going on, it pushes us to achieve our goal in life.

Once we make a mistake, we never look back because we’re afraid of the consequences that it can bring. It’s hard when we lose someone we love, but it is also selfish to keep someone by your side so that you won’t feel alone anymore.  
The possibility for people to understand is way too small. 
Most of the human beings don’t get a second chance to see the world, and they die right in front of us. Time makes the rules and we have to obey them. 

Today, I looked in the mirror and I can’t even believe how much I’ve changed. The old me was a very happy and fearless and cool and not judging person, but now, all I can see is a simple girl who  stood up for the people she cared about , a girl who doesn’t smile everyday because she is damaged and disappointed of this world. A girl who no longer has so many expectations from people because she got to knew them and they aren’t what they say they are. I am me and sometimes I make no sense at all, and maybe sometimes I get cranky or I simply laugh for no reason at all, but I’m here and even if the past was harsh, I got over and now, I pray myself to sleep so that I could finally reach my goal.
Believing in something you can’t touch, but you can feel that it is there, it’s something more than perfection. It’s certainty. It’s time.

Wednesday, 21 March 2012

O bucată de jurnal


Mă simt parcă ruptă de rai. N-am greșit cu nimic. Nu sunt fotogenică, iubesc iepurașii, muzica este viața mea la propriu, pot spune ca-mi place literatura, cititul mă înnebunește(într-un sens bun).  Dar daca viața mea e în ordine, de ce pare totalmente răvășită? Cum puterea și gândirea aparțin lumii întregi, frumusețea o vezi în cele mai minuscule lucruri posibile. Nu e ca și cum tai o bucățică de hârtie, o împachetezi, o ingropi undeva și după ani de zile o regăsești și totul pare ca o amintire frumoasă. Nu e. Toate lucrurile frumoase care au fost odată, au fost atât de perfecte încât prezentului nu îi mai rămâne decât regretul că le-a pierdut. O trosnire puternică a oaselor în timpul întinderii și doar o ceșcuta de cafea pe noptieră. Acea ceșcuță de cafea are mai multă istorie decât își poate imagina multă lume. Dar să revenim. 
E o dimineață frumoasă de duminică și afară plouă fără încetare. Este genul meu preferat de vreme, și mă las despărțită-n bucățele. „Nu prind zile ca astea prea des, și inima-mi începu să se înmoaie. Și deci voi pluti departe și voi uita de tot și toate.” Mă lupt cu atâtea lucruri, trebuie să sar prin o mulțime de inele înflăcărate. Eu doar încerc să supraviețuiesc, dar pentru acest prețios moment, sunt bine. „Nu prind zile ca astea prea des, și inima-mi începu să se înmoaie. Și deci voi pluti departe și voi uita de tot și toate. Lumea poate să pornească pe a ei proprie cale, eu doar o sa ma bucur de acest zâmbet. Și deci, voi lăsa picăturile să cadă, iar eu o voi uita de tot și toată.” Ridic mâna și e acoperită cu un lichid de bijuterii. Doar mă uit la el și uit toate regulile. Pentru moment sunt în pace și pot cu adevărat să respir. Doar continui să respir. Lacrimile cerului curg. Dar în momentul de față, sunt plini de bucurie. O să-mi spăl sufletul în acest miracol. Și o să închid ochii. Las sentimentul să se înalțe. O să las picăturile să curgă în continuare, dar eu voi uita încă o dată, fără încetare, de tot și toate.


Sunday, 18 March 2012

Moarte clinică


În viață, ești pus în fața multor lucruri ale căror răspunsuri s-ar putea să nu le găsești vreodată sau cel puțin nu într-un viitor apropiat. Trăim experiențe pe care probabil nu le-am dorii niciodată în viața noastră, însă ele au tendința de a apărea, și când se întâmplă, parcă te lasă fără vlagă. Lecțiile de viață pe care le primim în fiecare zi, fiecare experiență, sunt acele lucruri care se presupune că ne vor face mai puternici, care ne vor întării caracterul, dar ce se întâmplă atunci când inevitabilul se întâmplă? Ce faci atunci când trebuie să fii puternic dar tu abia te poți abține să nu bufnești în plâns? Ce faci când cele mai frumoase momente devin cele mai triste amintiri? Ce faci atunci când tot ceea ce odată ți-a fost promis, nu mai există?  Nu putem face ce vrem cu fiecare persoană, dar o putem ajuta atunci când lucrurile se complică, le putem fii alături și putem le să arătăm puțină înțelegere.
Odată cineva mi-a spus „ Cele mai bune lecții provin din cele mai devastatoare întâmplări” și a avut dreptate. Lucrurile nesemnificative sunt acelea care au grijă a fi mereu amintite, indiferent de circumstanțe. 
Poate că dimineața, ziua ni se arată ca o mare victorie, dar cine știe. Poate nu toate lucrurile sunt ceea ce par.

Friday, 16 March 2012

Scrisoare către destin



Dragule destin,


Sunt una din miliardele de persoane de pe această planetă care este trasă în plasa ta, involuntar. La fel ca și restul. Eu una nu prea cred în tine, poate pentru că nu ești atât de interesant astfel încât să-mi sari în ochi, sau poate pentru că ești prea puternic ca să te pot înfrunta. Multe lucruri sunt de subliniat în ceea ce te privește. E ca și cum ai mânca istorie pe pâine. Fiecare colțișor al vieții mele, dar și al celorlalți, este deseori umplută de ură atunci când numele-ți este rostit. Nimeni nu e perfect, până nici tu, destinule, dar așteptăm ceva ce tu,mai mult decât probabil, nu ne vei putea oferi în veci. Ai momente când te mânii atât de tare încât faci cerul să plângă. Unde sunt zilele când când soarele erai tu? Când nu exista frica de a ieși din propria carcasă scrâșnindu-ți fiecare dubiu făcându-l din ce în ce mai vizibil? Amprenta ta se află în sufletul nostru, în mintea noastră, există în noi. 
Timp de o săptămână întreagă m-am tot gândit la diferite lucruri, poate pentru unii li s-ar părea banal, însă pentru mine e doar un motiv să nu adorm psihic. Fiecare persoană are propria sa viață, propriul său destin, dar atunci când mai ai puțin și mori, atunci cum mai judeci? Ți se întunecă privirea asupra tuturor lucrurilor, lăsând pesimismul să te acapareze încetul cu încetul, which is not good. Am început să-mi pun întrebări, ceva nu era bine. Cunosc trecutul tuturor persoanelor apropiate mie, dar trecutul meu e o enigmă. Stau și îi ascult, le dau sfaturi, dar am senzația de multe ori că acele lucruri nu se aplică și în ceea ce mă privește. Am greșit în N direcții diferite dar nu cred că a existat o zi pe care s-o regret, bine, cred..Iar dacă ar fi existat, probabil că m-ar afecta atunci, dar acum în momentul de față, ar fi prea insemnificativ.
Nu am idee ce și cum, însă de un lucru sunt sigură. Poate nu oi fi cea mai bună prietenă posibilă, poate nu am mereu cuvintele potrivite în anumite momente speciale, poate că iubesc într-o manieră mai ciudată sau poate doar cred că iubesc, poate că încrederea nu e punctul meu forte, poate că nu îmi cer scuze de fiecare dată când greșesc dar totuși poate că nici tu, destinule, nu ești exact cum mă așteptam. 
Fact: eu n-am cerut ca în viața mea să existe o prietenie falsă, consumabilă ori doar pe interes, nu am cerut indiferență, ci un pic de respect, nu am cerut să fiu iubită peste limite, nu am cerut nimic peste limitele oricărei persoane cu puține maniere, ci, pur și simplu, încerc să-mi găsesc locșorul călduț în inimile unora.
Am defecte, dar și tu ai defecte. Am toane proaste și toane bune, și la fel și tu. Dar un lucru dețin în plus față de tine. Eu pot să-mi schimb viitorul mereu, însă tu destinule, ești monoton.

Anonim.

Tuesday, 13 March 2012

Bezele cu caramel

    Ingrediente: 

  • 6 albușuri
  • 250g zahăr pudră
  • 5 lingurițe zahăr tos
Zahărul tos se pune pe foc într-o tigaie. Când devine brun-închis, se adaugă 4,5 lingurițe de apă și se lasă să fiarbă până se obține un sirop gros ca mierea. Până la întrebuințare, se ține la cald ca să nu se întărească. Albușurile se bat spumă, se adaugă zahărul și se bat din nou cu telul până se întărește compoziția. Se pune vasul la baia de aburi și se bate fără întrerupere până se întărește spuma și nu mai cade de pe tel. Se adaugă apoi siropul și se amestecă bine. În această compoziție se pot adăuga câteva nuci/stafide/alune tocate. Prăjituricile se pun din nou la cuptor, la foc mic, ca să se usuce glazura. Se poate consuma imediat dupa ce sunt scoate de la cuptor.

Poftă bună! xD

Thursday, 8 March 2012

I hate love poems



I hate love poems.
I am sick to death with,
“How soft are his lips”,
“The curve of her hips”,
I don’t want to hear about these fallacies you build up in your head,
And write in your little black book to show your friends,
Pretending you’re some great poet.
The world is filled with billions of topics, and yet,
Nine times out of ten,
Amateurs, with their books of words
And rhyming dictionaries,
Chose to write about an emotion, a fear of loneliness.
“Her golden hair”,
“His chocolate stare”,
I can’t take it any more.
One at a time, you march onto stage, and squint in the glaring spotlight
As you smile at the faceless, dark audience
And pour out your thoughts on love
With bad rhyming and questionable syncopation.  
Poem after poem after poem
“I feel his hands upon my neck”,
“When you’re gone I am a wreck”, 
And I sit there, on that itchy green sofa and wish
With every single bone in my body, 
Going past the bones and wishing with every inch of myself,
That I was anywhere but here.

Sunday, 4 March 2012

Tatuajele mele





Primul tatuaj pe care l-am făcut cu „Hope”, l-am făcut pentru părinții mei și pentru mine. Mereu când privesc tatuajul imi va fi reîntipărit în minte cuvântul Speranță și niciodată să nu fac prostia să o dau uitării. Deși trecem printr-o perioadă destul de grea, speranța („Hope”) moare ultima!





Tatuajul cu trandafirul l-am făcut pentru că reprezintă finețe/ bun gust/ frumusețe pură și totodată este floarea mea preferată si a bunicului meu( Odihnească-se-n pace!). Și de asemenea, mi-a plăcut foarte mult și mi s-a părut o idee GENIALĂ!

Thursday, 1 March 2012

Comentări sincere



Fiecare zi este o nouă provocare pentru noi, este un nou motiv pentru care să nu continuăm la îmbătrânirea demografică prea mult sau la lenevirea toată ziua bună ziua în pat, uitându-ne la serialele preferate și ronțăind chipsuri sau ciocolăți. Ar trebui ca în fiecare zi să înfruntăm cruntul adevăr și acela se află în afara ușii de la intrare, un adevăr atât de crunt încât s-ar putea să te tenteze de foarte multe ori să te întorci înapoi și să nu mai vrei să ieși afară în veci. Adevărul este că lumea s-a schimbat foarte mult față de cum era acum ceva timp, oamenii au devenit mai arțăgoși, mai plini de ei, mai cu nasul pe sus, mereu căutând ceartă dacă ceva nu merge conform planurilor acestora, iar toate acestea provoacă tensiuni destul de mare la nivel de masă. Adică gândiți-vă puțin (vă dau un exemplu destul de simplu), e ca atunci când o soție își ține bărbatul prea mult în frâu ~începând să-l transforme și pe el într-o femeie~ exemplificând și mai mult cu ajutorul mobilierului cu 2 biluțe care se mișcă dintr-o parte în alta. Și da, femeile tind să aibă o gură extrem de mare când vine vorba despre ceartă putând să admit cu siguranță că de cele mai multe ori deși avem argumente invalide putem închide gurile tuturor.
De mult timp nu am mai întâlnit pe stradă copiii împreună cu bunicii lor având acel unic zâmbet plin de bucurie și armonie care îți făcea instant ziua mai frumoasă doar privindu-i, acele cupluri care se plimbă alene pe străzile parcului fără ca figurile lor să strige „Da, nu e exact cum mă așteptam, trebuie să scap de el/ea” sau „Dude, she’s hot! And this means only one thing.. I’m gonna get laid!”. Îmi e dor de momentele acelea când totul nu era așa de plasticizat, când parcă mai exista pasiune și dorință de a da și altuia. În ziua de azi îți e și frică să ieși până la magazin și să lași ușa deschisă chiar dacă magazinul este la nici 5 minute de casa ta.
Lucrurile nu mai sunt cum erau odată, se presupune că noi trebuie să învățăm din greșeli și dacă am învățat din ele, de ce suntem și noi printre adunătura de ratați cărora numărătoarea se oprește la  10?
În fiecare dimineață când mă trezesc, m-am obișnuit să scriu în jurnal 2,3 rânduri despre cum vreau eu sa imi petrec ziua respectiva indiferent de ce obstacole intervin și știți care e treaba? Mă țin de ele. Câte persoane nu ați văzut că v-au promis enșpe mii de lucruri și nu s-au ținut nici măcar de una singură? Vi se pare corect? Mie nu prea sinceră să fiu. Deși, am încredere și sper ca lumea să înceapă să gândească rațional și mai ales cu capul de umeri și nu cu cel dintre picioare cum fac mulți.

PS: Dacă nu ești sincer cu tine însuți, cum o să poți să înfrunți lumea, d-apoi, să îți susții părerile?