Followers ♥

Saturday, 25 February 2012

Oh Summer


Wagging of leaves
Cool breeze approaching
By the sweetest wind.
Blue-clear sky,
with sunlight gorgeous shines,
Striking the brown-toned-skin.
Snow melts on top of the mountains,
cause by the extreme.
Little organisms grow,
Expressing their beauty of existence.
Slippers, sandals, shorts
With according match of colourful sunglasses, shirts and bags
Are the best trendy season-garbs.
Iced coffee and tea are the beverages for the thirsty
Wine for the intimacy and
Beer, to the hanging-out humane.

Oh Summer, Oh Summer, 
Have little time for us
In the few days to come,
You're got to be cold and silent.
Summer, we already miss you
You bring life into our hearts
Showing us the beauty and your purpose.

Oh, my dear summer.. 

Tuesday, 21 February 2012

Vară, dulce vară!


Oh damn, abia aștept să vină vara. Plimbările sub clar de lună, bătăile cu apă și nopțile pierdute pe la prieteni, i so miss them. Ce n-aș da acum să pot merge la mare, să stau cu prietenii pe nisip bând bere și fumând o țigare. Ciocolată, muzică, alcool, tutun, mișcări, râsete, sms-uri, bârfe, alergări, îmbrânciri, lacrimi, fețe zâmbitoare, mahmureală, scrisori, aventuri, cumpărături, agățări, prieteni noi, relații, tatuaje, seriale preferate, WWE RAW, Smackdown, Elimination Chamber și Wrestlemania(1/an), mutări, priviri tandre, plimbări prin parc, fotografii, filme, animăluțe din pluș, postere, idoli, bloguri, nutella, petreceri, sărbători, cadouri, îmbrățișări, plimbări cu balonul, citirea unei cărți, vederea unei piese de teatru, mersul la cinema și câte și mai câte. Când mă gândesc la vară, o multitudine de lucruri îmi acaparează creierul. E ca și când o mamă îi spune copilului ei că o să îi dea dulciuri încontinuu 2 zile la rând. O ia razna și cam așa e și mintea mea când aud de anotimpul călduros. Bine, exceptând faptul că săracul copilaș ar avea o ditai indigestia și durerea de stomac but i bet it was worth it. 

Wednesday, 15 February 2012

House M.D

Această poveste a unui doctor foarte bine dotat la mansardă, cu un sarcasm nemăsurabil și care trăiește într-o continuă negare a propriilor sentimente, ne deschide multe căi de percepere și feluri de a vedea lumea din diferite ipostaze. Atât prin sinceritatea sa absolut dureroasă(de cele mai multe ori), cât și prin sfaturile pe care le dă, ne provoacă să ne punem în pielea personajului și să ne punem foarte multe întrebări. Indiferent dacă ești un om simplu cu un statut acceptabil sau o persoana cu prestigiu a cărei inteligență se presupune a întrece multe, toți sunt egali în fața lui, pur și simplu nu îi place de nimeni. I se pare fascinant atunci când o simplă fetiță care își întreține mama drogată, să încerce totuși să scape din acel coșmar și să-și creeze o nouă viață pe propriile picioare, într-o nouă locuință. Îi place că nu se dă bătută și că are un țel fix. 
Fericirea îl cam dezgustă, lăsându-i un gust amar dându-și frâu liber sarcasmului demonstrând(cred) faptul că îi este frică să-și arat arate sentimentele în fața celorlalți preferând să rămână la stadiul de doctor care are mereu dreptate și sub ale căror mâini totul se vindecă. 
Dacă stăm puțin să reflectăm, și nouă ne este greu de multe ori să ne arătăm adevăratele noastre sentimente de frică să nu fim răniți, preferând să ținem în noi totul în ciuda faptului că ne macină constant. De multe ori folosim sarcasmul, ori fără să ne dăm seama ori intenționat pentru a ne acoperi rănile cu niște zâmbete false care la un moment dat, nu se mai pot distinge de cele reale, și probabil așa procedează și House.
De când mă uit la acest serial, mi-am ridicat multe întrebări care vizează aproximativ toate lucrurile posibile, existente, pe această planetă. Atunci când întâlnești pe cineva care ți-a captat atenția și doar o atingere a mâinii îți produce palpitații puternice, știi că faci un lucru nechibzuit însă tot îl faci pentru că așa-ți dictează inima. Ce se întâmplă atunci când te îndrăgostești când te aștepti mai puțin? Când ești nerăbdător să începi ceva, iar acea persoană devine fix opusul la ceea ce ea odată a spus că nu o să devină, cum reacționezi? Când încerci să lași trecutul în urmă și să te porți ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat sau afectat?
House M.D. poate avea o influență destul de mare și normal, pozitivă asupra oamenilor făcându-i să-și pună la îndoiala propriile decizii sau chiar pe ei înșiși sau chiar capabilitățile lor, însă ăsta este doar un șiretlic bine gândit pentru a vedea cine este cu adevărat deștept sau cu capul pe umeri astfel încât să aibă the guts să comenteze la el susținându-și ideea până la capăt. 
Suferă dar totuși își trăiește viața cum știe el mai bine și în felul în care își produce un anumit statut amuzant și asta mi se pare destul de interesant și captivant. Aș putea spune foarte multe lucruri despre el însă mai bine las totul la alegerea șiînțelegerea voastră. 

PS: „You know what i feel right now? I don't feel miserable or angry. I don't feel good or bad. I feel nothing. Which feels great.”

Sunday, 12 February 2012

Jurnalul de după-amiază

   Ora 5:40 după-amiază. „Totul este simplu, este frumos și unic în felul său. N-am nevoie de fițe când pot transforma ceva mic în ceva grandios ce merită avut.” mi-am spus eu. Mi-am dat seama ca tot ceea ce vorbesc și tot ceea ce scriu nu este decât o replică a subconștientului meu. Bat drumuri și căi și de multe ori nu primesc răspunsuri la întrebările pe care le cer. O fi prea greu sau pur și simplu lenea e prea mare? Good question.
    Ninge și zăpada iar s-a așternut ca o pătura pe asfalt. Sunt momente când e așa de bine să stai în casă la căldură, bând un ceai cald și privind cum curge neaua deasă. Priveliștea e albă, totul e alb, iar sufletul e și el alb.
   Aveam un moment în care tot ce vroiam sa fac era să lenevesc și să-mi pun gândurile pe o bucată de hârtie și asta am și făcut. Am început să-mi scriu în jurnal, să scriu tot ce-mi trece prin cap. De la cea mai mica mișcare a unui bătrân pe stradă până la cea mai întortocheată întrebare posibilă legată de umanitate. Aveam impresia că totul era așa de special, că acel moment le acoperea pe toate încât aș fi vrut să opresc timpul în loc și sa-l aștern în bibliotecă. 
    Începutul relatării din jurnal sună cam așa: „ Dragă jurnalule, aș vrea să pot fugi în lume fără să-mi fie frică de nimic, să pot sa calc pe pământ sfânt fără a mi se impune reguli, să pot îmbrăca veșmânt simplu dar special datorită trecutului, să pot închide ochii știind că la deschiderea lor totul va capăta într-un final sens. Viața nu ține de noroc sau destin, ci de aflarea ta la locul și momentul potrivit. Bazându-te pe destin nu faci decât să calci pe urmele greșite ale unor oameni ale căror scop în viață nu le era de găsit. Frumusețea vieții este că e învăluită în mister, iar dacă aceasta ne-ar fi aruncată în față cu toate aspectele sale, nu s-ar mai putea numi viață deloc. Te trezești și deschizi ochii, totul capătă o nuanță. Așa cum colorate-ți sunt gândurile, atât de neagră-ți poate fii inima”. 
  Ora 8 și 15 minute, ninsoarea încă era prezentă și ea tot în pat stătea, cu o carte-n brațe și cu țigarea-n mână. Se uita pe tavan. Nu se gândea la nimic anume, ci doar scormonea prin fiecare sertăraș al minții sale. „Viața este ca o țigară, și la fel și experiențele de zi cu zi. Totul se duce din doar câteva fumuri. Așa și umanitatea se dezintegrează din om lăsând în urmă doar un schelete rece și ignorant. Superficial.”

Achilles

    Achilles story begins when Calchas prophesizes that in order for the Greeks to take Troy, they would need the aid of Achilles. Thetis, Achilles mother knew that if Achilles went into this battle, he would die. She then sent young Achilles to Scyros where he was hidden away and disguised as a girl. Eventually, Achilles was caught by the crafty Odysseus, who placed some armour in with the women's things and caught Achilles as he was the only one to be fascinated by the hardware. Achilles then agreed to venture off with Odysseus to Troy, leading an army of his father's people, the Myrmidons, his tutor Phoenix and his close friend Patroclus. 
    Once at Troy, Achilles quickly showed himself to be an unbeatable warrior. Along the way, Achilles captured many towns in the Trojan territory. In the town of Lyrnessos, he took the woman Briseis as his own personal prize. In the midst of the war, Agamemnon, leader of the Greeks, was forced by an oracle of Apollo to give up Chryseis, his own prize. He then proceeded to take Briseis from Achilles to make up for his loss. This of course began the central plot of the Illiad. After Briseis was taken, Achilles was enraged and refused to fight.    
    From there on out, the war turned in the Trojan's favor. The Greeks pleaded and begged Achilles to return to battle, but he refused. His best friend Patroclus then asked to fight in his place, wearing his armor. Achilles agreed to this and the next day Patroclus was killed and the armor of Achilles was taken by Hector, who thought Patroclus was Achilles. Achilles then got into a fit of utter rage. I mean he was REALLY ticked off at the death of his best friend. Thetis then got Achilles new armor made by Hephaestus, and he returned to the war and slayed Hector. 
    Achilles the proceeded to drag the body behind his chariot in front of Troy and refused to allow Hector's body to be properly buried. When King Priam secretly entered into the Greek camp to plead for the body, Achilles gave in and allowed him to take the body. This is one of the more intriguing parts of the Illiad as Achilles showed complete respect for Priam who for all intents and purposes was the enemy. 
    From there, Achilles went on to defeat many foes and fight heroically until finally Paris, with help from Apollo, shot Achilles with a poison arrow in the one place where he was vulnerable...his heel. This of course is where we get the expression "Achilles Heel" basically meaning your weakness. No matter how great you may be, you'll always have a weakness, your Achilles Heel.

Saturday, 11 February 2012

Not me, not today


I'm writing you this lines so that you know
I'm not perfect, oh, not at all.
I've got issues and I've got a lot of problems
I force myself to believe in happy days but I kind of don't
If I could embrace your soul, I would
If I could reach to you, I would
I'm not afraid of showing who I am or in what mood I'm in
I love honesty and I appreciate it no matter how much it hurts.
Every note touches my heart and melts it
It's a good thing because that means that's still breathing
I've not lost hope, it is always next to me, in me
It's something that keeps me from falling
It's the reason I might open my eyes in the morning
Nobody's perfect and we all know it
To reach perfection, no one could
And do you know why?
They don't even see it, it's right before their eyes
Everyone is perfect in their own way
But not me, not today.

Thursday, 9 February 2012

Minciuni



    Un cuvânt mult prea folosit în zilele noastre, îl auzi la urechile tuturor, ieșind pe gurile tuturor, făcându-te să crezi niște aiureli uriașe și fără sens.
    Unii raționează și nu ajung în stadiul de a minți, pe când alții își găsesc refugiul în minciună. Să minți că ți-ai făcut tema este un lucru, dar să-ți minți în față persoanele la care ții este altceva.
    Trăiesc cu impresia că totul în jurul meu este fals și, într-o măsură, maleabil pentru că totul dispune de bunătatea omului, de cum se trezește el dimineața..ori cu moaca la tavan ori cu moaca la cearșaf. Dacă are draci începe să înjure pe toată lumea, dacă nu știe pe unde s-o apuce, minte pentru că la asta se pricepe cel mai bine, iar dacă aude și cel mai mic contraargument la adresa sa, ar face în așa fel încât să întoarcă tot împotriva persoanei respective.
    Când ești un prieten adevarat sau mai bine zis o persoană sinceră, nu îți e frică să comentezi deși știi că vor putea exista conflicte dar totuși orice sinceritate trebuie să aibă o limită, când deja începi să dai în nesimțire, d-apoi pleacă și nu te mai întoarce. Un prieten adevărat mereu își rezervă timp pentru cei din jurul său care-i sunt alături, întotdeauna le oferă încredere și nu îi calcă în picioare pe cei care-i sunt aproape tratându-i ca fiind cele mai josnice creaturi doar pentru a-și hrăni orgoliul de tot rahatul. Să fim serioși, îți trebuie și multă minte să faci asta!
    Nu caut să judec sau să jignesc pe nimeni însă niciodată minciuna nu poate fii uzată într-un scop bun, mereu are consecințe și mereu te lasă cu impresia că tot ce va urma, te va termina. Da, poate atunci când vrei să salvezi viața cuiva și te crezi vreun super erou ieșit din cărțile copilăriei, da poate atunci îți este permis, dar în rest, este un păcat conștient al propriei persoane.Eu una tot cred că o persoană trebuie să se gândească de 2 ori sau chiar mai mult înainte de a face o prostie sau de a minți pe nesimțite pentru că repezirea asta imediată nu ajută la nimic, ci dimpotrivă. 
    Multe persoane din zilele noastre au un caracter de căcat pentru că rămân prinși stând înghesuiți în propriile lor lumi unde pereții se tot strâng pe zi ce trece dându-le doar impresia opusă atunci când aleg minciuna. 
    Toți am mințit de cel puțin 2 ori în toată viața noastră. Ne-a adus ceva bun? Nu, dimpotriva. 

Monday, 6 February 2012

Bulgărași de zăpadă


Ingrediente:

  • 210 g unt sau margarină
  • 300 g făină
  • 80 g zahăr pudră
  • 1/2 ceașcă nuci tocate fin
  • 1 pachet zahăr vanilat
  • 1 vârf de cuțit de sare
  • 1 castronel cu nucă de cocos
Untul se freacă spumă cu zahărul. Se adaugă restul de ingrediente și se frământă până se obține un aluat bine lucrat care se dă la rece pentru 30 de minute. Se iau apoi din aluat bucățele egale, cât nuca , și se rotunjesc în palme, apoi se așează pe o tavă presărată cu făină. Se coc la foc potrivit timp de 10-15 minute fără să se rumenească. Se tăvălesc reci prin zahărul vanilat și prin cocos.

 Poftă bună!

Sunday, 5 February 2012

Bezele cu cafea





Ingrediente: 

  • 6 albușuri
  • 450g zahăr pudră
  • 2 lingurițe cafea solubilă (ness)
Se bat albușurile spumă, se adaugă zahărul amestecat cu cafeaua și se bat în continuare până când se obține o spumă tare. Se presară cu făină o tava și se pun grămăjoare de spumă, mici cât o nucă, distanțate între ele. Se introduce tava în cuptor la foc slab, până se usucă bezelele. Se scot din tavă când sunt reci presărând câte puțină cafea peste ele.

Poftă bună! 

Wednesday, 1 February 2012

Dorul de copilărie

   
   Doare atunci când și cea mai apropiată persoană te rănește. Fiecare lucru te pune pe gânduri dorind câte o altă perspectivă. De multe ori ne încredem în persoane ale căror doar fațade le cunoaștem, caracterul fiind unul de un jeg nemăsurabil. Încercăm să vedem mereu partea plină a paharului, încercăm să nu ne lăsăm controlați sau influențați de alții, încercăm să rămânem noi înșine într-o lume unde oamenii poartă măști.
   Mi-aș dori să pot renunța la un lucru acum, iar mâine să îmi apară în cale un lucru și mai bun. Aș vrea să mai pot avea încredere în oameni cum o aveam odată. Mi-ar plăcea să mai pot hoinării prin locuri necunoscute cu persoanele apropiate mie și să nu-mi fie teama de niciun pericol.
   Îmi este dor de vremurile care au fost odată. Îmi este dor de acea copilărie care dăinuia mereu în sufletul meu. Îmi este dor de acel mic zâmbet inocent care transforma imediat ziua unei persoane intr-una bună. Îmi este dor de momentele când certurile păreau atât de intense la vremea aceea, iar acum îmi par doar aiureli copilărești.
   Vremurile acelea nu se vor mai întoarce niciodată și de aceea trebuie să le păstrăm mereu un locșor în inimile noastre. În mine încă dăinuie speranța că într-o bună zi mă voi trezi din acest vis interminabil și voi putea zări razele soarelui prin fereastra din fața patului ca în fiecare dimineață.
   Nu cer lucruri imposibile, nu cer luna de pe cer, nu cer un astru să-mi fie mentor, cer doar sinceritate și respect. Nu se mai apreciază așa ceva în zilele noastre, li se pare prea banal. Proștii! Atunci, orice lucru minuscul îți poate stârni curiozitatea, nimic fiind intenționat. Când eram mici, realitatea părea a fi un paradis adus pe pământ. Era locul unde micuțelor ființe le era permisă comunicarea. 
   Cu toții am iubit perioada când stăteam în brațele mamei legănându-ne și cântându-ne până adormeam, când ne plimbam cu bunicul de mânuță prin parc, când stateam în pătuț și ne uitam la Fox Kids/Jetix și râdeam cu gura până la urechi, când am făcut primii anișori sau când au început să ne crească dințișorii. Doamne, câte amintiri! Care mai de care mai amuzante și frumoase.
  Sunt amintiri care îți rămân imprimate în suflet și care vor fii cu tine și după moarte.

A lot of people have gotten into comedy because of certain influences in their lives or events that were painful, and I really have wrecked my brain to figure it out. I pretty much have had a normal childhood. Maybe it was too normal.