Abstract

       Stau, imi verific notitele, ascund abstractul si refac visele..Oare e cu putinta? Tot ceea ce vreau sa spun dar poate reconstientizarea ma face sa-mi schimb parerea..tot ceea ce vreau sa simt dar poate inima-mi e sfasiata..tot ceea ce eu am creat si am dorit sa pastrez la fel sa nu mai fie exact ce-mi doresc..Cuvinte dure, dar cu inteles. 

    Iubesc universul, iubesc lumea, iubesc pamantul dar iubesc si fiintele care-l locuiesc. Doresc o patrundere in abis a proprii-mi constiinte nedandu-mi seama de ale ei consecinte.. Doresc multe lucruri, ca orice fiinta umana, dar nu totul imi este necesar pentru a-mi stapani grandoarea sufleteasca, ci doar acel putin care, intr-un fel sau altul, ne acapareaza pe toti chiar sub ai nostrii ochi..

      O simpla culoare, un singur creion, o unica durere..sfasietoare-i grandoarea ce-i adevarat dar.. Toti ne-am dori o lume perfecta, in culorile primaverii, un simplu suras care sa iti induioseze gandurile si notiunea vietii dar, cateodata, parca niciunul dintre aceste lucruri care pot spune ca sunt pozitive nu te ajuta sa ridici capul si sa privesti inainte.

      Eu una mi-am dorit perfectiunea, am aspirat la ceva ce niciodata nu m-am gandit ca o sa am, am crezut in vis si in ceresc, superioritate mie mi s-a aratat atunci cand am dat gres. Nu pot percepe constiinta umana, d-apoi mentalitate ei, dar de un lucru sunt sigura..Odata ce unui om i s-a intamplat o nefasta, totul se schimba la el..A sa percepere, a sa gandire, ale sale sentimente..

        Cateodata, cineva iti poate provoca cea mai mare durere, nu lovindu-te cu capul de perete sau dandu-ti o palma, ci doar prin vorbe..vorbe spuse in vant care au anumite consecinte.. 

        Visul probabil va fi singurul meu leagan al vietii pe care mereu voi contempla idei si acte teatrale inainte de a distruge universul altuia.