Ignoranţa ucide

   Am stat şi m-am gândit mult înainte de a scrie postul acesta. Cred că a venit timpul ca lumea să fie cuprinsă de lumină şi nu de întuneric deplin, am motive destule să distrug pe cineva doar din câteva cuvinte. Atunci când cineva te calcă în picioare în ultimul hal posibil, atunci când mai are puţin şi îşi bagă ceva în tot neamul tău..parcă îţi vine să laşi politeţea la mama acasă şi să i-o întorci cu vârf şi îndesat. 
   Unul din lucrurile pe care le urăsc cel mai mult este vorbitul pe la spate. Dacă ştii ca nu ai destul tupeu încât să înfrunţi persoana respectivă în faţă, mai bine taci dracu' din gură pentru că acele vorbe mereu o să îţi aducă mii şi mii de probleme fix când îţi e lumea mai dragă. 
   Da, poate nu sunt eu cea mai deşteaptă persoană de pe planetă dar cu ce drept vii tu să mă jigneşti şi să îmi scoţi ochii? 
   Chestia asta cu superioritatea nu am înţeles-o niciodată şi, sincer, nici nu vreau să o înteleg. De ce? Pentru că atâta timp cât tu te vei simţi superior celorlalţi, oamenii care odată să zicem că au făcut parte din viaţa ta vor pleca fără niciun "pa", "la revedere" sau "adio". Atâta timp cât eşti nesimţit fără limite, atâta timp vei ramane singur si lipsit de orice şi oricine. 
   Oamenii nu sunt nişte marionete pe care le poţi juca pe degete, iar dacă eşti atât de curios încât să incerci să demonstrezi contrariul, vei rămâne cu buza umflată pentru că singura persoană care va cădea în inferioritate faţă de ceilalţi vei fi tu.
   Atâtea pretenţii, atâta prostie fără limite, atâta aroganţă...pentru ce? Pentru ca să îţi simţi sufletul mizerabil cum rage în tine? Crede-mă că asta e doar o chestie pe moment, nu e pentru toată viaţa. O poţi continua aşa până dai ortu' popii dar ascultă la mine ce îţi spun..te vei răsuci în mormânt de pe o parte pe alta din cauza lucrurilor mizerabile pe care le-ai făcut, le faci şi  le vei face pentru că nici după moarte, nu vei scăpa de rangul prostiei supreme. 
   Cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci pentru genul acela de persoană este ignoranţa. Ignoranţa se simte şi în cel mai adânc coltişor al venelor tale. Ignoranţa doare dar este singura metodă prin care poţi scăpa de specimene uitate pe această planetă. 
Îmi pare enorm de rău pentru persoanele care uită că omul nu este unul şi acelaşi cu animalul, că ei au o gândire proprie şi nu doar un instict de devorare a pradei dar se pare că nici in secolul XXI oamenii-animal nu au disparut. 
   Prostia o vor avea mereu în pula lor de pe umeri şi indiferent de câte ori le vei atrage atenţia ca au greşit sau că greşesc, ei întotdeauna vor face cum vor ei pentru ca oamenii de genu', în ziua de azi, sunt numiţi animale dezgustatoare care beau bere şi o freacă în amiaza mare.

Comments

  1. sa stii ca si prostia ucide:)) cu cat ii ignori mai mult, cu atat te vorbesc mai tare. da` tot ei sunt aia care vor sa rupa orice legatura:)

    ReplyDelete
  2. Animale cu două picioare merg pe pământ

    ReplyDelete
  3. Ai dreptate cu totul...
    Si nu cred ca esti singura care crede asta:)))
    :*:*:*

    ReplyDelete
  4. Unele animale sunt mai oameni decat oamenii. Si animalele nici nu consuma alcool :))

    ReplyDelete
  5. Animalele din ziua de azi consuma alcool.

    ReplyDelete
  6. Pai da, ca daca erau buni, nu beau :))

    ReplyDelete
  7. Eu stiu doar ca indiferenta te ajunge din urma. Tu continua pe strada ta care ai ales-o fara sa te lasi influentata de aceste specimene care nu au nimic mai bun de facut decat sa te duca si pe tine in jos cu ele.

    ReplyDelete
  8. Bravo, Nikki! ♥ buna postare.

    ReplyDelete
  9. Faina postarea. Acuma ma gandesc la urmatoarea situatie - ce te faci daca te gasesti undeva impreuna cu exemplare de genul "animale-oameni" si nu poti "da ignore". Am trait o astfel de experineta, pot spune traumatica, in studentie. Stateam in camera cu nisre exemplare umane primitive si nu prea ma lasau sa ii igonr...

    Luci

    ReplyDelete
  10. Iti misti dosul de langa ei astfel incat sa nu te contaminezi si tu cu prostia lor.

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular Posts