It ends tonight

 
    Ai iubit pe cineva atât de mult incât mereu când îi auzi vocea, inima-ţi tresare? Sentimente atât de profunde, nelimitate, sentimente care niciodată nu au luat-o din loc? Verşi o lacrimă, două, trei peste amintirile frumoase, poate atât de frumoase şi de unice încât provoacă o durere acută în centrul inimii amorţind-o, ordonând lacrimilor să nu se oprească.
    Spaţiile goale dintre degetele sale sunt făcute pentru a completa pe altele dar parcă ea, pur şi simplu, ceda. Ceda de luni de zile încoace. Dorea să fie fericită, să-şi vadă de viaţa ei însă vina o urma peste tot nelăsând-o să respire. Dorea un singur moment de linişte şi nu a avut parte de el, plângea. Lacrimile nu pot schimba nimic, nu pot crăpa timpul pentru a revenii într-un anumit plan, dar pot alina sufletul palpându-l până la calmare.
    Locuri vechi, demult uitate, prin ochii ei par proaspăt vizitate. A putut avea încredere şi a putut dărui iubire, iar după atâta timp pierdut în haos numărând fiecare oră, fiecare zi, fiecare lună de când el nu mai era acolo. 
    Dantelă roşie, miros de afine şi multă iubire, acum totul prefăcut în praf de stele. Totul a murit.
    Cu paşi mărunţi ea îşi îndreaptă privirea spre un nou orizont plin de bucurie, fără resentiment, fără acuzamente, fără vină. Îi e frică.
    "Ce n-aş da ca azi să fie ieri pentru că mâine, el sigur nu va mai fii aici."
    Simple remărci făcute cu ochiul liber. E greu când o persoană pe care-o iubeşti să nu fie lângă tine, să îi simţi căldura trupului asupra ta.Cu timpul, poate ajunge să devină o obsesie sau poate doar o amintire mult prea frumoasă dornică de a nu fii aruncată...who knows!
    Prinsă în acel mic moment care părea extrem de larg în ochii ei, prinsă în acea perioadă, singura ei salvare fiind carcasa sufletului ei care nu o lăsa să se prăbuşească ţinând-o strâns încercând să o trezească la realitate. Poate trece şi trei şi cinci şi zece luni dar dacă sentimentul e tot acolo, ce poate face? Timpul nu mai poate fii dat înapoi oricât de mult şi-ar dori, dar nici căutarea unei soluţii nu îi va face un progres.
    Fiecare dintre noi avem propria noastră poveste emoţională trecută care la un moment dat, dupa o perioadă de timp destul de mare, ne-a izbit de un zid rezistent şi încă o face. Acele momente pe care zilnic le înrămai. Acele cuvinte pe care jurai a nu le mai spune altcuiva vreodată. Acele priviri care îţi îmbrăcau cuvintele-n adevăr. Acel trecut îndepărtat care te-a făcut odată fericită.
    Se trezeşte şi priveşte pe geam cum răsare soarele deschizând o nouă zi, încă o speranţă în rândul celorlalte. Camera toată este plină de parfumul înmiresmat la ceaiului de scorţişoară pe care-l găseşte pe noptieră cu un bileţel lângă acesta în care scria : "Bună dimineaţa iubito! Te iubesc!". A început să plângă pentru că ştia că totul e rodul imaginaţiei ei zdruncinate, că totul e doar un simplu vis. Se agăţa de cate o speranţă odată împlinită dar acum spulberată în lacrimi, vină şi amar.
    Un pas mai aproape pare atât de departe. "Ce trecut frumos." spune ea. "Ce n-aş da să mai apară o dată-n viaţa mea, doar o dată dar pentru totdeauna."