Dorul de copilărie

   

   Doare atunci când și cea mai apropiată persoană te rănește. Fiecare lucru te pune pe gânduri dorind câte o altă perspectivă. De multe ori ne încredem în persoane ale căror doar fațade le cunoaștem, caracterul fiind unul de un jeg nemăsurabil. Încercăm să vedem mereu partea plină a paharului, încercăm să nu ne lăsăm controlați sau influențați de alții, încercăm să rămânem noi înșine într-o lume unde oamenii poartă măști.

   Mi-aș dori să pot renunța la un lucru acum, iar mâine să îmi apară în cale un lucru și mai bun. Aș vrea să mai pot avea încredere în oameni cum o aveam odată. Mi-ar plăcea să mai pot hoinării prin locuri necunoscute cu persoanele apropiate mie și să nu-mi fie teama de niciun pericol.

   Îmi este dor de vremurile care au fost odată. Îmi este dor de acea copilărie care dăinuia mereu în sufletul meu. Îmi este dor de acel mic zâmbet inocent care transforma imediat ziua unei persoane intr-una bună. Îmi este dor de momentele când certurile păreau atât de intense la vremea aceea, iar acum îmi par doar aiureli copilărești.

   Vremurile acelea nu se vor mai întoarce niciodată și de aceea trebuie să le păstrăm mereu un locșor în inimile noastre. În mine încă dăinuie speranța că într-o bună zi mă voi trezi din acest vis interminabil și voi putea zări razele soarelui prin fereastra din fața patului ca în fiecare dimineață.

   Nu cer lucruri imposibile, nu cer luna de pe cer, nu cer un astru să-mi fie mentor, cer doar sinceritate și respect. Nu se mai apreciază așa ceva în zilele noastre, li se pare prea banal. Proștii! Atunci, orice lucru minuscul îți poate stârni curiozitatea, nimic fiind intenționat. Când eram mici, realitatea părea a fi un paradis adus pe pământ. Era locul unde micuțelor ființe le era permisă comunicarea. 

   Cu toții am iubit perioada când stăteam în brațele mamei legănându-ne și cântându-ne până adormeam, când ne plimbam cu bunicul de mânuță prin parc, când stateam în pătuț și ne uitam la Fox Kids/Jetix și râdeam cu gura până la urechi, când am făcut primii anișori sau când au început să ne crească dințișorii. Doamne, câte amintiri! Care mai de care mai amuzante și frumoase.

  Sunt amintiri care îți rămân imprimate în suflet și care vor fii cu tine și după moarte.

A lot of people have gotten into comedy because of certain influences in their lives or events that were painful, and I really have wrecked my brain to figure it out. I pretty much have had a normal childhood. Maybe it was too normal.