Scrisoare către destin

Dragule destin,


Sunt una din miliardele de persoane de pe această planetă care este trasă în plasa ta, involuntar. La fel ca și restul. Eu una nu prea cred în tine, poate pentru că nu ești atât de interesant astfel încât să-mi sari în ochi, sau poate pentru că ești prea puternic ca să te pot înfrunta. Multe lucruri sunt de subliniat în ceea ce te privește. E ca și cum ai mânca istorie pe pâine. Fiecare colțișor al vieții mele, dar și al celorlalți, este deseori umplută de ură atunci când numele-ți este rostit. Nimeni nu e perfect, până nici tu, destinule, dar așteptăm ceva ce tu,mai mult decât probabil, nu ne vei putea oferi în veci. Ai momente când te mânii atât de tare încât faci cerul să plângă. Unde sunt zilele când când soarele erai tu? Când nu exista frica de a ieși din propria carcasă scrâșnindu-ți fiecare dubiu făcându-l din ce în ce mai vizibil? Amprenta ta se află în sufletul nostru, în mintea noastră, există în noi. 
Timp de o săptămână întreagă m-am tot gândit la diferite lucruri, poate pentru unii li s-ar părea banal, însă pentru mine e doar un motiv să nu adorm psihic. Fiecare persoană are propria sa viață, propriul său destin, dar atunci când mai ai puțin și mori, atunci cum mai judeci? Ți se întunecă privirea asupra tuturor lucrurilor, lăsând pesimismul să te acapareze încetul cu încetul, which is not good. Am început să-mi pun întrebări, ceva nu era bine. Cunosc trecutul tuturor persoanelor apropiate mie, dar trecutul meu e o enigmă. Stau și îi ascult, le dau sfaturi, dar am senzația de multe ori că acele lucruri nu se aplică și în ceea ce mă privește. Am greșit în N direcții diferite dar nu cred că a existat o zi pe care s-o regret, bine, cred..Iar dacă ar fi existat, probabil că m-ar afecta atunci, dar acum în momentul de față, ar fi prea insemnificativ.
Nu am idee ce și cum, însă de un lucru sunt sigură. Poate nu oi fi cea mai bună prietenă posibilă, poate nu am mereu cuvintele potrivite în anumite momente speciale, poate că iubesc într-o manieră mai ciudată sau poate doar cred că iubesc, poate că încrederea nu e punctul meu forte, poate că nu îmi cer scuze de fiecare dată când greșesc dar totuși poate că nici tu, destinule, nu ești exact cum mă așteptam. 
Fact: eu n-am cerut ca în viața mea să existe o prietenie falsă, consumabilă ori doar pe interes, nu am cerut indiferență, ci un pic de respect, nu am cerut să fiu iubită peste limite, nu am cerut nimic peste limitele oricărei persoane cu puține maniere, ci, pur și simplu, încerc să-mi găsesc locșorul călduț în inimile unora.
Am defecte, dar și tu ai defecte. Am toane proaste și toane bune, și la fel și tu. Dar un lucru dețin în plus față de tine. Eu pot să-mi schimb viitorul mereu, însă tu destinule, ești monoton.

Anonim.