Scena realității

Dragă jurnalule,

Nu îmi pot da seama dacă este un vis sau doar realitatea. Întind mâna ca să pot atinge, dar imediat dispare. Ies pe ușă cu speranța că ziua-mi va fi mai bună. Ies cu o speranță care este imediat furată cum întorc spatele. Pot avea încredere în ceea ce ating? Pot să cred în ceea ce văd fără a pune la îndoiala fiecare lucru?

Câteodată am impresia că viața mea este o scena, că fiecare persoană își deține singur ideea,iar cu fiecare pas pe care-l fac, lucrurile devin din ce în ce mai complicate. Fiecare discuție și fiecare conflict aduc în parte, tot mai multe detalii încărcând scena de lucruri fără rost, monotone.

În fiecare zi a vieții noastre, facem greșeli pe care imediat le regretăm, însă mulți nu au înțeles faptul că, odată spuse, nimic și nimeni nu ți le va lua înapoi, și deci, iertările sunt nefolositoare.

Încercăm să părem puternici ca și când nimic nu ne poate înfrânge, fiind doar o mască, doar o fațadă a ceea ce ai dori să pari.

Nimeni nu o să te țină de mână și nimeni nu o să te conducă prin fiecare obstacol, trebuie să înveți să fi pe propiile picioare, să înveți să dai din gură atunci când e nevoie, să te revolți atunci când ți se comite o nedreptate, să nu lași pe nimeni să te doboare.

Cum spuneam, unii trebuie să învețe, pe când alții, s-au născut cu acest talent.

The end.