O dimineață

Am râs, am plâns, am zăcut, am meditat, nimic n-a fost în zadar. Totul are un sens si unul unic de fel. 

O dimineață rece, geamurile sunt înghețate și doar un vis îți curge prin minte. Un vis din care nu mai vrei să te mai trezești. Dorești să străbați lumea în lung și-n lat în a ta imaginație, dorești să vezi o mască a realității pentru că știi că realitatea e mult prea dură. Iei o gură de cafea dulce având aromă de scorțișoară, aprinzi țigara și te uiți pe geam, îți dorești ca multe momente din viața ta să fie exact ca atunci, unde luciditatea și inocența au cale liberă fără a putea fi împovărâte. Îți îndrepți privirea spre tavan și-ți dorești ca timpul să fie reversibil, ca ziua de ieri să poată fi schimbă, mințindu-te pe tine însuți ca așa este cel mai bine. Unii oameni acționează foarte prost și inutil atunci când văd ca li se permit multe și sunt pupați în fund, li se scoală prostia în cap și se cred superiori. Cred că fiecare în parte are, la un moment dat, o influență ciudată asupra oamenilor ceea ce în mare parte este doar rodul imaginației lor bolnave, este doar acolo ca să existe. Sentimentele vin și pleacă la fel ca anotimpurile, rostitul cuvintelor este de multe ori nefolositor, ci doar inima-ți macină.

Te pui în pat, sub plapumă, ghemuită, spunându-ți în minte : ”Fiară, spune-mi că rodul tău este fictiv!”