Povestea imaginației fetei - Capitolul 1

Acum ceva vreme am scris despre o tânără a cărei inimă îi fusese călcată-n picioare și distrusă. Are în spate o grămadă de ghinioane săracul personaj, și pare să se sfârșească acolo. 

Au trecut zile și nopți, luni și ani, totul, în sfârșit, se ameliorează pentru ea. Niciodată nu a avut o trimitere către un singur hobby, întotdeauna a putut amesteca pescuitul cu pictura sau muzica cu plimbarea de dimineață. Pentru ea, diminețile însemnau începutul unui nou capitol din cartea vieții. 

În ciuda nopților nedormite și petrecute ori pe plajă, ori în balansoarul din grădină sau chiar în camera ei din pod, niciodată nu și-a pierdut bunul simț de a spune mereu tot ceea ce era necesar pentru restul doar pentru a trăi într-o liniște deplină. 

Anumite lucruri le găsea uneori prea private pentru a le spune, așa că le scria în jurnalul său. Când penița stiloului atingea coala galbenă și veche, lăsa mâna să divulge secrete, totul devenind o taină. Avea o manie să scrie codat anumite lucruri datorită unei experiențe neplăcute de când era mică. A trăit într-o familie destul de violentă, tatăl ei fiind motivul principal. Nu a avut parte de lucruri sofisticate sau împopoțonate, a trăit un trai foarte simplu învățând lucrurile pe calea cea mai grea. Neavând îndeajuns de multe oportunități pentru a avea tot ceea ce își dorește, începuse să-l enerveze tot mai des pe al ei tată până ce totul a dus la disperare și prea multă frică, rezultând escapada ei din propria casă. 

Zile întregi a petrecut printre amici și rude, dar niciun zâmbet nu s-a mai așternut pe chipul ei mult timp de atunci. Trecuse prin chinuri pe care alții doar le-au văzut la televizor probabil dar niciodată experimentate, iar dintr-odată totul nu mai părea atât de fericit și în siguranță. 

În fiecare dimineață se trezea și obișnuia să se ducă la cafeneaua din colțul blocului să fumeze și să-și bea cafeaua privind în jur la oameni și totuși privind în gol. Avea zile când mai chicotea sau când mai reacționa atunci când ceva nu mergea conform planului cuiva sau când exista o problemă, dar niciodată nu dorea să  discute când venea vorba de părinții ei. Atunci parcă totul pierea în ochii ei. Nu mai vedeai nicio urmă de duioșie sau blândețe, ci doar tristețe și nebunie pură. De mama ei nu mai știa nimic de când fugise de acasă și o omora gândul ăsta, nu știa dacă tatăl ei drag o bătea, dacă încă se mai comporta ca în trecut.

” - E 8:17 dimineața. E totul atât de pustiu în jur și-mi simt sufletul atât de greu.”

Liniște totată, sorbind din cafea și trăgând un fum, după care spune: ” Zilnic mă trezesc în miez de răsărit și vin aici să parcurg rutina zilnică și mereu vin cu același gând în minte..Oare s-a mai schimbat ceva? Oare mai am o speranță după tot ce s-a întâmplat? Sau totul este în zadar, iar eu..am rămas o epavă?”