Followers ♥

Saturday, 25 May 2013

Dorul îi mare, iar noi suntem proști.


Îmi este dor.
De ce?
Îmi este dor de tot ceea ce era odată.
Îmi este dor de momentele când te puteai baza pe cineva că va fi lângă tine mereu indiferent de situație.
Îmi este dor de momentele când încrederea nu era o ficțiune, ci un fapt.
Îmi este dor de acele zile când orice zi proastă devenea una bună doar pentru că îți aveai prietenii aproape.
Îmi este dor de adevăratul concept de ”prietenie”, nu ce este în ziua de azi, un rahat și nimic mai mult.
Îmi este dor de conversațiile infinite și punctele comune dintre personalități.
Îmi este dor de iubirea adevărată, nu de erorile de conștiință ale unora.
Îmi este dor de ceva ce acum nu mai este, din păcate, pentru mine, nu pentru alții.

Se pare că în ziua de azi nimic nu-și mai are rostul, iar tot ”totul” ce odată era un tot, azi e nimic/nothing/niente. Trăim într-o lume în care cuvântul nu-și mai are rostul, este doar o risipire de timp în spațiu pentru niște nimeni. 

Cu timpul realizezi că niciodată nu te poți încredere in cineva pentru că nu ai în cine. Totul este rodul imaginației tale. Mintea-ți joacă feste foarte des pentru că, ce-i drept, îi place la nebunie s-o facă. Noi nu mai sesizăm când cineva spune adevărul sau când cineva mănâncă rahat cu polinicul pentru că, din nou, le place prefăcătoria fiind singurul lucru la care sunt buni în viață. Pentru ei lumea e o scenă, iar noi, ăștia sinceri și blânzi la inimă, suntem păpușile mânuite de păpușar. ”Asta da plăcere!” Halal! Batjocură în toată regula!


No comments:

Post a Comment