Vise și imagini



Sentimente ascunse sub o floare de colț
Căldura sufocantă dezmembrează cadavre
Soarele arde orice urmă de remușcare
Dorind nimic altceva decât o dulce răzbunare.
Răzbunare care, zice ea, nu duce la nimic bun
Dar subconștientul ei țipa că într-o zi va exista un răspuns
Răspuns bine motivat, subliniat de o nimicitoare visare.
Dorul parcă cuprinde totul
Lacrimile se împletesc cu ale universului patimi
Imagini uitate dar într-o cutie păstrate.
Puse deoparte într-a sufletului sertar
Sertar umplut de bucurie, râsete și dezamăgire.
Ducând la bun sfârșit planul stabilit
Falsificând a umbrei amprenta demult uitată
Lumina orbitoare își face cale spre o nouă eră
Plină de vise și fantezii tremurătoare.
Mintea-i joacă feste sub a lunii grandoare
Rătăcind în cale copiile orizontului ce odată au fost legate
De o anumită ancoră purtată-n istorie de un falnic nume.
Să zburăm lăsând în urmă greșelile trecutului
Să fugim mâncând pământul spre cine știe ce
Memorabilă și dulce amintire.
Să facem coroane din florile mărilor
Pentru a le așeza pe fruntea învingătorilor.
A acelor suflete zdrobite-n lupta interioară
Dintre fluxul memoriei și secțiunea sufletului.
Pătura ține ascunse trupurile distruse
Descotorosindu-se de ale lumii spuse.
Facem totul din pură inițiativă
Uitând că poate fi și o ultimă consecință.

Comments

Popular Posts